16 noiembrie

Ce legătură au parcările din Franța cu panourile solare?

Piața auto, cu întreg ecosistemul de stakeholderi pe care îi deservește, vorbește, din ce în ce mai des despre responsabilitatea față de planetă și optarea pentru energia verde. Iar autoritățile își asigură aportul prin măsuri care pot aduce un impact pozitiv pe termen mediu și lung. 

Dacă ești puțin confuz/ă de titlu, să știi că și noi am fost când am aflat prima dată știrea. :) 

Explicația este, însă, destul de simplă. În 2020, Franța a fost singura țară din Uniunea Europeană care nu și-a atins obiectivele de dezvoltare a energiei regenerabile. Ca efect, a fost nevoie de o serie de măsuri clare care să îmbunătățească situația și să îi ajute pe francezi să ajungă din urmă celelalte state europene la capitolul 'energie verde'.

Soluția? 

Senatul a adoptat o lege care obligă parcările cu minimum 80 de locuri să fie acoperite în proporție de cel puțin 50% cu panouri solare, începând cu 1 iulie 2023. Aceasta se adresează cu predilecție parcărilor care se află în apropierea traseelor rutiere cu trafic substanțial.

Ce perioadă au la dispoziție proprietarii de parcări să facă ajustările? 

Parcările cu o capacitate între 80 și 400 de locuri care sunt deja construite trebuie să monteze panourile solare în decurs de cinci ani. Cele care depășesc 400 de locuri au la dispoziție trei ani pentru a intra în conformitate. 

Ce amenzi vor intra în vigoare?

În cazul în care proprietarii parcărilor nu respectă legea nou impusă, ar putea fi sancționați cu o amendă lunară în valoare de 50eur per loc de parcare. Astfel, o parcare cu 4,500 de locuri adiacentă aeroporturilor sau zonelor comerciale, spre exemplu, ar ajunge să plătească până la 225,000 eur lunar.  

Legea se adresează tuturor parcărilor?

Legea a fost introdusă pentru parcările care depășesc 80 de locuri de parcare, însă următoarele categorii sunt excluse:

  • parcările destinate vehiculelor care depășesc 7.5 tone;
  • parcările situate în apropierea siturilor protejate sau de patrimoniu;
  • parcările care prezintă constrângeri tehnice, de securitate sau arhitecturale și pot susține montarea panourilor fotovoltaice.

 

Sursă: Revolution Energetique

 

Tu ce părere ai despre soluția asta? Love it or hate it?

Alte noutăți și sfaturi

Află noutățile noastre precum și cele mai bune sfaturi din domeniul auto.

27 februarie
Ianuarie-februarie 2024: top 3 mărci de mașini înmatriculate în Europa
2024 a început în forță pentru piața de automobile din Europa. Asta se traduce, la ’firul ierbii’, prin șoferi hotărâți să-și...
15 martie
Află 13 lucruri pe care probabil nu le știai despre noi
E timpul să ne cunoaștem mai bine. Îți lăsăm mai jos 13 lucruri pe care probabil nu le știai despre noi.
26 martie
Muncă + Divinitate = Mercedes pe stoc
”Oh Lord, won’t you buy me a Mercedes Benz”, cânta Janis Joplin prin anii ‘70.
Ai o întrebare?