'O carte care te-a făcut să vezi lumea altfel. Una care te-a ținut treaz până târziu. Una care te-a făcut să râzi, să plângi sau una pe care ai fi vrut să o citești mai devreme.'
Asta le-am spus colegilor noștri ca îndrumare atunci când i-am întrebat despre cărțile lor preferate sau cele pe care le consideră obligatoriu de citit pentru o cultură solidă.
Ce carte nu ar trebui să lipsească din lectura unui copil?
1. Dan: Shogun de James Clavell - O să-ți dorești să ajungi la prima herghelie să te urci pe un cal, să tragi cu arcul, să te îmbraci în chimono și să-ți faci o katana.
2. Armand: 20.000 de leghe sub mări de Jules Verne - A fost una dintre cărțile pe care n-am putut să le las din mână până n-am ajuns la ultima pagină.
3. Adi: Cei trei muschetari de Alexandre Dumas - Mă ascundeam de treabă la țară și mergeam în pătul să citesc.
4. Teo B: Nesupunere de Naomi Alderman - Pentru că m-a făcut să mă întreb cât din viața noastră alegem noi și cât este ales pentru noi de mediul în care am crescut.
5. Vlad: Extravagantul Conan Doi de Vlad Mușatescu - Comic, pitoresc, autoironie de bun gust, gastronomic, oarecum automobilistic și perfect pentru un vocabular serios.
6. Bianca Z: Pădurea norvegiană de Haruki Murakami - Nu este o carte cu multă acțiune, dar m-a atins faptul ca personajele treceau prin stări și emoții în care m-am regasit. În 2 cuvinte: melancolica și profundă.
7. Mihail: Think and Grow Rich de Napoleon Hill - Despre mentalitate și obiective. O recitesc anual, cartea mea este acum plină de semne de carte, notițe și gânduri.
8. Ștefan: Antonel de Vasile Marcu - Am citit-o când eram mic și povestea lui Antonel m-a impresionat enorm. M-a întristat, m-a făcut să sper pentru el și mi-a rămas în minte până azi.
9. Teodora D: Cireșarii de Constantin Chiriță - Cred că e o serie pe care ar trebui să o citească orice copil. Are aventură și prietenie și mistere de rezolvat. Sunt șapte cărți superbe, iar personajele din ele au crescut în același timp cu mine.
Ce am reușit să strângem aici, alături de recomandările dragi primite în social media, reprezintă o mică parte din felul în care am trăit și perceput noi copilăria noastră. Ne-a fost cu zâmbet să ne amintim titlurile, secvențele și personajele care și-au pus amprenta în inimile și mințile noastre de acum.
Am adunat, astfel, o listă cu titluri care știm că pot transforma perspectiva unui copil; așadar, titluri pe care le vom oferi mai departe cadou unor copii care nici măcar nu știu câtă nevoie au de literatură să crească, inside-out, să le aducă o bucurie în suflet, să le insufle curaj, încredere sau entuziasm.