Conform unui studiu organizat de specialiști, majoritatea mașinilor second-hand din România provin din Germania și Franța. Dintre toate vehiculele importate verificate de carVertical în 2024:
- 32,3% au provenit din Germania;
- 17% din Franța;
- 11,7% din Belgia;
- 11,2% din Italia;
- 7% din Olanda.
Motivul principal? Mașinile care au adunat kilometri pe șoselele nemțești sunt, de multe ori, mai bine întreținute decât cele care au bătătorit drumurile din România. Devin, astfel, o primă opțiune când vine vorba despre următoarea mașină pe care vrei să o cumperi. Nu-i de mirare, când te gândești că au în jur de 13,000 de kilometri de autostrăzi.
Pe lângă asta, situația în Germania stă în felul următor: la 3-5 ani după ce un client cumpără o mașină nouă, aceasta revine de multe ori din nou pe piață, la dealerii germani. Rezultatul e un stoc mare de mașini puțin rulate și bine întreținute, vândute de cele mai multe ori în țări din Europa de Est tocmai datorită calității lor ridicate.
Scenariul real: Ce trebuie să iei în calcul când cumperi o mașină din Germania?
Hai să spunem că te gândești să cumperi o mașină second hand din Germania pe cont propriu. Ți-ai făcut, în mare, calculele? Uite pe ce ai cheltui timp și bani dacă nu ai apela la o echipă de profesioniști care asta face în fiecare zi.
Drumul din țară spre orașul german în care ai găsit mașina pe care ți-o dorești și măcar o noapte de cazare; în scenariul ideal, în care primul model văzut este conform din punct de vedere tehnic, estetic, al documentelor și al istoricului. Pe urmă, trebuie să obții numerele provizorii ca să aduci pe roți mașina cumpărată, însă doar după ce te asiguri că are inspecția tehnică valabilă.
Adaugi costurile aferente combustibilului și taxelor de drum, oboseala, incertitudinea calității tehnice a mașinii - pentru că, probabil, nu ai luat cu tine o diagnoză și un tester de vopsea și nu știi la ce elemente să te uiți când verifici autoturismul - timpul în care te-ai îndepărtat de task-urile pe care le faci cel mai bine și care îți aduc valoare în business sau la job, și ajungi la o notă de plată destul de costisitoare.
De aceea, nu e cea mai bună decizie să-ți iei o mașină din Germania atunci când bugetul tău este redus (de exemplu, până în 7,500 EUR). În cazul ăsta, deseori este mai pont să te orientezi spre un automobil din România cu origini germanice mai degrabă decât spre unul din Germania pe care va trebui să-l aduci în România.
Cum aducem noi o mașină second-hand din Germania?
Fiabilitatea, gradul scăzut de uzură, condițiile bune de drum și accesibilitatea sunt doar câteva dintre caracteristicile specifice mașinilor second-hand aduse din Germania, dar și motivul pentru care sunt căutate și dorite de șoferii români. Asta nu înseamnă, desigur, că un autoturism care vine din Vest nu trebuie verificat 360 la fel de amănunțit ca unul din țară. Un număr mare de vehicule importate pot avea kilometrajul dat înapoi sau defecte ascunse. Aici intervenim noi.
Primul pas este să prospectăm piața și să identificăm mașina care răspunde cel mai bine nevoii tale. Pe urmă, adunăm toate detaliile care ne ajută să decidem dacă este un bun ‘match’, de la istoricul ei, până la marja de negociere a prețului.
Apoi, cu temele făcute, ne deplasăm la dealerul german și facem verificarea 360 a mașinii, cu tot ce ține de partea tehnică și estetică, timp în care comunicăm cu tine de la fața locului. Dacă inspecția decurge cum trebuie și suntem mulțumiți de mașină, facem plata, o programăm la transport, iar în paralel, ne ocupăm de dosarul de finanțare, dacă ai optat pentru un credit auto sau o formă de leasing financiar sau operațional.
Adăugăm garanția și înmatricularea, și pleci acasă cu mult așteptata frumusețe pe patru roți pe care ți-ai dorit-o atât de mult!
Vrei să afli ce mașini preferă germanii să cumpere?
În 2024, piața autoturismelor noi a scăzut cu 1% față de anul precedent și a atins numărul de 2,817,331 de modele nou înregistrate.
Volkswagen a rămas cel mai bine vândut brand, iar Volkswagen Golf s-a aflat în topul listei cu cele mai bine vândute modele.
Suprinzător, după PKW (autoturisme), următoarele în vânzările de vehicule au fost camioanele, cu 316,928 exemplare vândute - o creștere de 9%. Avem apoi motocicletele (251,169 la număr), cu o creștere de 13.1% față de 2023.
Germania este cel mai mare exportator de mașini al Uniunii Europene. Cum a arătat comerțul extern anul trecut?
Asociaţia Constructorilor Germani de Automobile (VDA) estimează că exporturile au crescut cu 2% (year-on-year) față de 2023, ajungând la 3.2 milioane de vehicule exportate în 2024. Numărul producției de mașini a rămas cam la același nivel cu 2023, cu 4.1 milioane de unități în palmares.
La capitolul ‘vehicule electrice’, au fost produse aproape 1.3 milioane de unități în Germania - în primele 11 luni din 2024. Un număr mai mare decât totalul lui 2023.
Așadar, știi ce vrei de la următoarea ta mașină? Cât de mult o folosești în oraș versus la drum întins, ce dotări te bucură cel mai mult la condus, de ce spațiu ai nevoie? Ne punem cu drag pălăria de 'personal shopper' și preluăm tot ce ține de verificarea, negocierea, transportul, finanțarea și înmatricularea mașinii pe care ți-o dorești. Să ne asigurăm nu doar că este în stare tehnică bună, dar și că răspunde celor mai importante bife pe care le-ai setat.
Ți-a plăcut ce ai citit? Mai avem și altele. Abonează-te la newsletter-ul nostru și îți trimitem în fiecare joi noutățile săptămânale.