29 decembrie

14 lucruri pe care probabil nu le știai despre industria auto

La început de an, te ținem la curent cu câteva dintre trend-urile din industria auto. Pentru că ne place să descoperim povești noi despre ceea ce ne pasionează cel mai tare și să legăm discuții cu oameni frumoși în materie de mașini și experiențe de condus de tot felul.

Ne-am dorit ca în luna decembrie să facem o recapitulare sub forma unui Advent Calendar a câtorva dintre cele mai interesante istorii, facts-uri și tips-uri din lumea automobilelor. Pentru că iubim lumea sclipitoare, plină de viteză, tehnologie și progres a mașinilor. Iată aici prima parte în care făcut 5 opriri.

 

Mai departe, scoatem la iveală alte 14 aspecte care au contribuit din plin la felul în care privim astăzi industria auto. 

 

1. Adam Opel și parcursul său de la mașina de cusut la primul automobil

Pe când avea 21 de ani, vizionarul Adam Opel ajungea la Paris, unde a fost fascinat de una din inovațiile vremii - mașina de cusut. În 1862, întors în orașul său natal, construiește prima sa mașină de cusut și pune bazele companiei Opel. Apoi, încântat de această capitală încă o dată, construiește prima bicicletă pentru cei 5 fii ai săi, urmând ca în 1886 să înceapă o producție în serie care îl aduce în următorii 40 de ani titlul de cel mai mare producător de biciclete din lume.

Următoarea aventură a acestuia vine cu construcția primului automobil Opel, denumit 'Opel Patent Motor Car System Lutzmann', însă acesta se stinge din viață înainte de lansare și de debutul companiei la cursele auto internaționale. Acesta avea un motor de 1.5 litri, ajungea la 3.5 CP și a fost produs în 65 de exemplare între 1899 și 1902.

 

2. Invenția lui 1959 care salvează vieți în fiecare zi

Centura de siguranţă este una dintre cele mai importante invenții din industria automobilelor, an de an salvând, la propriu, viețile oamenilor. Centura cu trei puncte de ancorare, prezentă în fiecare vehicul astăzi, a fost inventată în 1959 de către Nils Bohlin, inginer la Volvo.

 

3. Șoferi, mașini și bucuria de a conduce modelul pe care îl iubim. Știai că:

  • Un studiu spune că 90% dintre șoferi cântă atunci când conduc.
  • Vopsirea unui automobil durează în jur de 10 ore, în condițiile în care întregul proces de producție ajunge undeva la 25 de ore în total.
  • O mașină e compusă din aproximativ 30.000 de piese.
  • În caz de accident, airbag-ul din mașină are nevoie de 40 milisecunde pentru a se umfla.
  • 1 CP (cal putere) este egal cu 0,735 KW, însă în realitate puterea unui cal este mai mică decât unitatea de măsură pe care o definește.

 

4. Sensul giratoriu este unul dintre cele mai îndrăgite tipuri de intersecții de către șoferii din (aproape) întreaga lume. Dar v-ați întrebat vreodată când a fost inventat? 

  • Sensul giratoriu a apărut în viața șoferilor în urmă cu mai bine de 100 de ani.
  • Primele ronduri au fost Columbus Circle din New York, în 1905, și Place de l'Etoile din Paris, în 1907.
  • Sensul giratoriu modern a fost introdus în 1966 in Anglia și șoferii au înțeles faptul că prioritate are cel care se află deja în sens.

 

5. 1910 și povestea primei mașini electrice

În acea vreme, inginerii nu căutau o metodă mai puțin poluantă de transport, ci și-au lăsat imaginația liberă, inventând prototipuri 'de dragul științei' într-un moment înfloritor pentru acest domeniu.

Primul model electric a fost 1010 Detroit Electric Model D și costa, la vremea respectivă, 1500 lire. Cam 85.000 euro de astăzi. Atingea o viteză constantă de 25 km/h și putea parcurge 100 km de la încărcare. Dezavantajul major era sursa de alimentare, mai ales din cauza infrastructurii prezente atunci în lume.

Henry Ford însuși a cumpărat 2 modele pentru soția sa, deoarece considera vehiculul 'mult mai elegant și silențios' decât unul tradițional. Din păcate, proiectul a fost abandonat pentru că lumea descoperea, cu multă bucurie, 'aurul negru' - PETROLUL - și avantajele imediate oferite de acestea tuturor sectoarelor de producție din lume.

 

6. Tesla Motors și prima ei mașină electrică

Tesla Motors este una dintre cele mai populare companii actuale producătoare de mașini electrice. Numele său provine de la fizicianul sârb, Nikola Tesla, un om de știință care și-a pus amprenta asupra civilizației moderne, oriunde este folosită electricitatea. 

Primul model electric produs de Tesla este TESLA ROADSTER, cu un motor electric făcut după design-ul lui Nikola Tesla din 1882. Este, totodată, prima mașină de volum care folosește acumulatoare cu celule Li-Ion și prima mașină de producție care are o autonomie mai mare de 320 km. Între 2008 și 2012, s-au vândut mai mult de 2250 de modele în 31 de țări.

 

7. De ce ne plac mașinile din Țara Soarelui Răsare?

Mașinile japoneze sunt îndrăgite de pasionați și de cei care își doresc o mașină de cursă lungă. De ce? 

  • Sunt modele agile, ce devin un ideal atât pentru mașinile de familie, cât și pentru iubitorii experiențelor pline cu senzații tari.
  • Fac din siguranță o prioritate pentru toți pasagerii.
  • Sunt cunoscute pentru rezistența lor la trecerea timpului.
  • Au un consum foarte bun la modelele pe benzină, ce au motoare clasice și fiabile.
  • Nu în ultimul rând, pentru că Japonia este cea care a oferit lumii întregi prima mașină hibrid, cu o tehnologie avansată și cu un imens potențial.

 

8. Mașinile hibrid: YAY sau NAY?

În 1997, Toyota a introdus tehnologia hibrid, folosind ca pionier Toyota Prius. Astăzi, cu peste 15 milioane de șoferi de mașini hibrid în întreaga lume, există o mulțime de motive pentru care ai putea alege un astfel de model.

În primul rând, vei economisi bani de combustibil - motorul pe benzină funcționează numai atunci când este necesar, economisind combustibil în timp ce funcționează doar cu energie electrică. În al doilea rând, vei avea taxe și impozite mai mici, fiind clasificate drept mașini cu „combustibil alternativ”, iar cotele de impozitare sunt mai mici față de un vehicul pe benzină cu aceeași putere. Totodată, vei proteja mediul înconjurător - mașinile hibrid ard mai puțin combustibil și asta înseamnă că produc mai puțin CO2 care poate acționa ca gaz cu efect de seră. 

Sunt ușor de întreținut pentru că își petrec o parte din timp funcționând cu energie electrică, motorul fiind mai puțin uzat. În plus, frânele se uzează mai puțin – nu trebuie să lucreze la fel de mult, deoarece sistemul de frânare regenerativă ajută la încetinirea mașinii. Și cel mai important, autonomia nu este motiv de îngrijorare - un hibrid îți poate oferi toate avantajele energiei electrice fără să îți faci griji vreodată că rămâi fără energie.

Dacă și tu vrei un model hibrid și nu știi de unde să începi, hai să stăm de vorbă! Te ajutăm să obții mașina visurilor tale. 

 

9. SUV-ul și bucuria de a-l conduce

Un SUV te lasă să răzbești prin toate zăpezile și noroaiele și să cucerești orice drum prin care să îți potolești pofta de aventură. 'Vehicul Sportiv - Utilitar', prescurtat SUV, este un autoturism ce îmbină spațiul util al unui break cu capacități pentru teren accidentat. De ce l-ai alege?

  • Pentru că îți oferă mai mult spațiu atât în portbagaj, cât și în ceea ce privește înălțimea întregii mașini.
  • Pentru că oferă o protecție mai bună a pasagerilor și vine cu o structura mult mai rezistentă a mașinii.
  • Pentru că te deplasează ușor prin nămeți, fără risc de împotmolire și te lasă să ieși din parcare fără să te chinui cu lopata îndelung :).
  • Pentru că suspensiile de pe un SUV sunt mereu gândite și pentru mers în teren accidentat. Adică vor fi confortabile, iar în oraș, când vei trece peste șinele de tramvai sau peste o bordură, nu te vei zdruncina prea tare.
  • Pentru că garda la sol înaltă și tracțiunea 4x4 sunt două trăsături ale SUV-urilor, ce fac ca mașina să nu pară chinuită când trece peste teren denivelat, iar aderența crescută a pneurilor mai late îți dă impresia ca mașina este cu adevărat invincibilă.

 

10. Vedeta scenei auto din România: DACIA SPRING

Dacia Spring, numită și 'lăstunul electric', se remarcă printr-un stil dinamic, fiabil și o motorizare 100% electrică. Este concepută pentru deplasările prin oraș, având o autonomie declarată de până la 230 km în ciclu WLTP mixt și de până la 305 km în ciclu WLTP urban.

Vine cu un portbagaj încăpător, cu un volum de 290 litri, asistență la pornirea din rampă, limitator de viteză și senzori de parcare.

 

11. Despre NCAP 

Atunci când mergem cu mașina ne place să știm că suntem în siguranță, nu-i așa? Iată de ce standardele siguranței rutiere la nivel european și mondial, testele Euro NCAP sunt un aspect extrem de important de care clienții țin cont atunci când achiziționează o mașină.

Este o metodă standard de verificare a nivelului de siguranță inițiat în 1997, prin efortul comun al mai multor autorități naționale care invită producătorii de mașini să pună la încercare nivelul de siguranță al modelelor nou lansate, în mod voluntar. Metoda de testare a fost preluată din Statele Unite ale Americii, unde Administrația Națională pentru Siguranța Traficului deja pusese în practică o metodologie de testare începând cu 1979.

Cu toate că ne-a obișnuit cu o clasificare generală a modelelor testate, Euro NCAP analizează performanțele acestora după o grilă complexă de analiză. În general, mașinile supuse testelor trebuie să treacă prin următoarele probe:

  • protecția pasagerilor adulți, cu o pondere de 40% din scorul general;
  • protecția pasagerilor copii, cu o pondere de 20% din scorul general;
  • protecția pietonilor, cicliștilor și motocicliștilor, cu o pondere de 20% din scorul general;
  • protecția oferită de sistemele active de siguranță, cu o pondere de 20% din scorul general.

Ulterior testelor și măsurătorilor care au loc la nivelul manechinelor, Euro NCAP îi oferă mașinii o clasificare generală la capitolul siguranță care poate varia între 1 și 5 stele și care este valabilă timp de 6 ani.

 

12. Top 5 al mașinilor din filme celebre

Sărbătorile de iarnă ne duc cu gândul la acele mașini din filmele celebre pe care le-am văzut cu sufletul la gură, acele modele pe care poate cel puțin o dată am visat cu ochii deschiși să le conducem. Iată un top 5 al mașinilor din cele mai cunoscute pelicule:

Mustang GT390 Fastback - acest bolid de culoare verde intens este asociat cu celebrul film american „Bullitt” care l-a avut în prim plan pe Steve McQueen. Scena urmăririi din acest film este printre cele mai lungi și este reală, fără accelerări artificiale, iar Mustangul face câteva cascadorii uimitoare, cu adevărat spectaculoase.

Aston Martin DB5 - cu toții am văzut cel puțin un film James Bond, nu-i așa? Acest model a apărut în mai multe filme din seria 007, inclusiv cele moderne, ultimul fiind Casino Royale. Nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiind o mașină sport englezească, printre cele mai frumoase mașino clasice din Europa.

Dodge Charger - poreclit și General Lee, acest model fantastic este întâlnit în "Dukes of Hazard", film clasic american, realizat atât ca film lung-metraj original în anii '70, dar și ca serial sau ca film modern din anii 2000.

Chevrolet Camaro - o mașină sport care fură toate privirile! Însă, în culoarea galbenă e asociat imediat cu filmul Transformers. Camaro Bumblebee este de fapt un robot care nu vorbește, dar care folosește sunetele și melodiile de la radio ca să comunice. Smart, nu-i așa? 

Toyorta Supra - dacă ar fi să alegem cea mai cunoscută mașină dintr-un film, aceasta ar fi, cu siguranță, una dintre vedetele Fast and Furious. O mașină realizată de la zero, pe baza unei epave, cu care Brian câștigă mai multe curse și, în final, își salvează colegii.

Tu ai văzut aceste filme? Care este mașina ta preferată dintr-un film?

 

13. Henry Ford și revoluționarea industriei auto

Henry Ford este un reper al industriei auto, fondatorul industriei americane de automobile, cel care a creat Ford Motor Company în 1903 și a reușit să creeze un nou mod de organizare a producției industriale, cunoscut sub numele de FORDISM.

Când și-a deschis afacerea de la Detroit în 1903, tot ce-și dorea era să producă și să vândă mașini, iar timp de 19 ani a vândut numai un singur fel de mașină: cunoscutul Model T, într-un număr impresionant: 15.500.000, jumătate din producția mondială. Astfel, ceea ce până atunci era doar o jucărie pentru capriciile celor bogați, a devenit, grație lui Henry Ford, o necesitate a vieții cotidiene, fericind lumea cu autostrăzi, stații de benzină și ambuteiaje.

Prin diferite optimizări, în special la linia de asamblare, prin realizarea unor standarde pentru mașini, Ford a reușit să o ia înaintea celorlalți competitori cu o mașină ieftină, standardizată, un punct de start pentru toți iubitorii de automobile de astăzi.

 

14. Motorul cu hidrogen și ce ne rezervă viitorul

În fața schimbărilor climatice tot mai accentuate, hidrogenul pare următoarea mișcare previzibilă din acest domeniu. Nu este un combustibil nou folosit pentru transport, utilizarea lui fiind experimentală de-a lungul istoriei. 

  • Spre exemplu, prima dată acest gaz a umplut un balon acum mai bine de 230 de ani, când profesorul Charles - cel care a descoperit legea gazelor ce îi poartă numele și pe care am învățat-o în liceu, la orele de fizică - a umplut un dirijabil și a reușit să plutească în aer timp de 45 de minute.
  • Hidrogenul a fost folosit doar pentru că era un gaz mai ușor decât oxigenul. Abia în secolul XX, avea să fi utilizat pentru imensa lui putere energetică. Pentru a ne face o idee de forța acestui atom, trebuie doar să ne gândim că atunci când nu va mai exista hidrogen în Soare, steaua noastră va muri, și noi odată cu ea.
  • Hidrogenul a fost folosit pentru propulsie în 1937 când germanii au construit un avion cu reacție, HeS1. Apoi, atunci când a fost nevoie să ridice masivele rachete în spațiul cosmic.

Utilizarea acestui element chimic va reduce epuizarea resurselor de hidrocarburi, al doilea motiv al interesului pentru astfel de instalații fiind reducerea poluării mediului.

Numărul mărcilor care produc mașini pe hidrogen sunt puține, până la sfârșitul anului 2019 fiind vândute la nivel mondial aproximativ 7.500 de unități. În acest moment, pe piață există trei modele cu hidrogen: Toyota Mirai, Hyundai Nexo și Honda Clarity. Mirai este un vehicul care asigură o autonomie de 500 – 700km pe baza unei pile de combustie cu polimer care este capabilă să livreze 128 de kWh.

Tu ți-ai cumpăra vreodată o mașină cu motor cu hidrogen?

 

În încheiere, vrem să știi că suntem la un telefon distanță - 0741 76 76 93 - sau la un buton distanță dacă ai pus ochii pe vreo mașină și îți dorești neapărat să o ai acasă. 

Suntem puși pe îndeplinit dorințe! :) 

 

Alte noutăți și sfaturi

Află noutățile noastre precum și cele mai bune sfaturi din domeniul auto.

27 februarie
Ianuarie-februarie 2024: top 3 mărci de mașini înmatriculate în Europa
2024 a început în forță pentru piața de automobile din Europa. Asta se traduce, la ’firul ierbii’, prin șoferi hotărâți să-și...
15 martie
Află 13 lucruri pe care probabil nu le știai despre noi
E timpul să ne cunoaștem mai bine. Îți lăsăm mai jos 13 lucruri pe care probabil nu le știai despre noi.
26 martie
Muncă + Divinitate = Mercedes pe stoc
”Oh Lord, won’t you buy me a Mercedes Benz”, cânta Janis Joplin prin anii ‘70.
Ai o întrebare?