Garanție până la 2 ani
Istoric complet verificat
Programe de finanțare

3 trasee instagramabile pe care să le faci cu mașina în România

Îți place ideea de drumeție, dar nu neapărat una făcută la pas. Îți dorești, însă, să te bucuri de peisaje frumoase din România, să iei o ‘gură de aer proaspăt’ pe timp de weekend și să-ți creezi amintiri de neuitat cu oamenii dragi. Ei bine, poți face asta de la volanul mașinii tale.

Astăzi vorbim despre 3 trasee spectaculoase din țară pe care le poți face alături de coechipierul tău pe 4 roți. Nu va trebui să faci compromisuri când vine vorba de confort și nici muncă de convingere pentru a-i scoate din casă pe oamenii de lângă tine.

1. Transalpina

Transalpina, cea mai înaltă șosea din România! Aceasta traversează Munții Parâng de la sud la nord și străbate patru județe: Gorj, Vâlcea, Sibiu și Alba. Cel mai înalt punct al său? Pasul Urdele, care atinge 2.145 de metri altitudine.

Dacă o zi de condus montan sună bine pentru tine, atunci acest traseu e un ‘must-do’. Îl mai poți găsi deschis până în luna octombrie, în funcție de condițiile meteorologice; un motiv bun să-l pui pe lista de priorități dacă îți dorești să-l parcurgi anul acesta.

Acest traseu a fost inaugurat în 1938 de către regele Carol al II-lea - de aceea, o altă denumire a sa este cea de ‘Drumul regelui’. Din 2009 au fost demarate lucrările de modernizare și asfaltare care continuă, într-o anumită măsură, și astăzi.

E o drumeție destul de aventuroasă pentru care se recomandă să ai un rezervor plin de combustibil și să fii la zi cu celelalte verificări ale mașinii tale. Peisajele, însă, dar și experiența în sine, vor fi mai mult decât destul pentru a compensa pregătirea temeinică a automobilului pe care îl conduci.

2. Transrarău

28 de km. de traseu montan botezat ‘Drumul Comorilor’. Peisaje spectaculoase și ‘comorile’ munților Rarău și Giumalău într-o călătorie de scurtă durată, dar care îți va hrăni pofta de condus și bucuria descoperirii.

Construită în 1989 și asfaltată 25 de ani mai târziu, Transrarău face legătura între localitățile Pojorâta (Valea Moldovei) și Chiril (Valea Bistriței). Altitudinea la care ajunge șoseaua e de 1.400 metri (Cabana Rarău).

Drumul este lin, dar îngust pe anumite porțiuni - limita de viteză este de 30 km/h. Mai rămâne doar să ai la îndemână un aparat foto sau un telefon cu o cameră bună. :)

3. Transfăgărășan

Drumul care leagă Muntenia de Transilvania, cu o lungime de 152 km. Deja îi știi, probabil, numele: Transfăgărășan sau DN7C. Nu puteam să nu îl includem în acest top 3 al traseelor montane.

Străbate 830 podețe și 27 de viaducte și este a doua cea mai înaltă șosea de la noi din țară, atingând altitudinea de 2.042 metri în apropierea tunelului de lângă Lacul Bâlea. Circulația rămâne încă deschisă pe toată lungimea drumului, între orele 07:00 și 21:00, însă e recomandat să verifici încă o dată informațiile astea înainte să pleci la drum. Condițiile meteo nefavorabile pot aduce modificări.


Noi ne-am limitat la doar 3 trasee, dar sunt peste 15 la număr la nivel național pe care le poți explora pe îndelete în orice anotimp. Călătorii minunate și drumuri line îți dorim!

Ți-a plăcut ce ai citit? Mai avem și altele. Abonează-te la newsletter-ul nostru și îți trimitem în fiecare joi noutățile săptămânale.

Alte noutăți și sfaturi

Află noutățile noastre precum și cele mai bune sfaturi din domeniul auto.

Merită o mașină rulată de 2-3 ani în locul uneia noi?
Fiecare mașină rulată a fost, la un moment dat, o mașină nouă. Iar un model nou, știm, are farmecul său. Nu suntem aici să co...
Teodora Dumitroaea 15 iulie 2026
She Drives 9 minute
Ce contează cu adevărat atunci când alegi o mașină dacă ai doi copii
Atunci când viața îți dă lămâi, faci limonadă. Atunci când ai copii, îți iei o mașină pe măsura familiei tale. :)
Teodora Dumitroaea 9 iulie 2026
Tips & Tricks 8 minute
Cum verifici o mașină second-hand înainte să o cumperi?
Îți dorești o mașină second-hand, dar te gândești și la potențialele situații de risc care pare că vin la pachet cu o asemene...
Teodora Dumitroaea 3 iulie 2026
Ai o întrebare?