Începuturi: Lamborghini Trattori
Sigur știi de Lamborghini. Știi și că e o marcă sinonimă cu puterea greu de îngrădit, performanța și ideea de supercar. Dar înainte de motoarele V12, de ușile care se deschid spectaculos și de wallpaper-urile fanilor, au existat... tractoarele.
Dar să începem cu începutul.
Pe 28 aprilie 1916, în Renazzo, provincia Ferrara, se naște Ferruccio Lamborghini. Este zodia Taur. Reține detaliul pentru că îl regăsim mai târziu în poveste. :) Este primul frate dintr-o familie care va avea cinci băieți. Cum părinții lui erau viticultori, copilăria și-o trăiește printre viță-de-vie și utilaje agricole, iar dintre cele două lumi, câștigă fascinația pentru mașinării.
După școala primară, își face ucenicia în atelierul unui fierar local. Mai târziu, are un prim loc de muncă pe aceeași frecvență, într-un atelier folosit de armată pentru mentenanța anumitor vehicule, în Bologna.
Pasiunea pentru motoare și mecanică îi e de folos și în timpul Celui De-Al Doilea Război Mondial. Ferruccio e detașat pe insula Rhodos, în Marea Egee, unde unitatea sa are rolul de a întreține și a repara vehiculele militare de pe insulă. Nici aici nu rămâne mult timp în umbră pentru că ajunge rapid șef de atelier.
La finalul războiului, Ferruccio revine într-o țară puternic destabilizată, în care singura industrie înfloritoare este cea care susține efortului militar. Economia este slăbită, iar agricultura are nevoie de utilaje accesibile și fiabile pentru a-și reveni. Ferruccio observă oportunitatea și înființează Lamborghini Trattori.
Primul său tractor? Carioca, apărut în februarie 1948. Producția inițială este modestă, dar tractorul Lamborghini devine un favorit al fermierilor datorită prețului accesibil și al fiabilității. Astfel, apare primul tractor produs în serie, modelul L 33, pentru care cumpără în avans, ajutat de tatăl său, 1000 de motoare Morris.
Pariul se dovedește a fi câștigător și îi permite să se extindă. Astfel, Lamborghini înființează o companie care produce și vinde sisteme de încălzire și răcire: Lamborghini Bruciatori Condizionatori. Numele lui Ferruccio devine tot mai cunoscut. Drept pasionat de mașini, ajunge să-și permită modele tot mai inovative. Ceea ce ne duce la următorul capitol al poveștii lui - și poate cel mai marcant pentru moștenirea pe care a lăsat-o în urmă.
Rivalitatea dintre Lamborghini și Ferrari
Doi giganți ai vremii lor. Doi giganți ai vremurilor noastre. La început, însă, au fost doar doi oameni la fel de ‘încăpățânați’, la fel de perseverenți și cu aceleași minți strălucite.
Ferruccio devine, deci, un om de afaceri cunoscut. Asta vine și cu beneficii: poate conduce și cumpăra unele dintre cele mai luxoase mașini din vremea sa. Conduce de la Mercedes-Benz 300 SL la Jaguar E-Type și de la Maserati 3500 GT la Ferrari. Niciuna nu i se pare ‘mașina perfectă’.
Te-ai întrebat vreodată cum verificăm o mașină din Germania?
Aici începe legenda urbană. Nu putem ști cu certitudine cum a decurs conversația dintre Ferruccio Lamborghini și Enzo Ferrari, dar această întâlnire avea să schimbe pentru totdeauna industria auto.
Printre mașinile conduse de Lamborghini se afla și un Ferrari 250 GT SWB Berlinetta. Era un model extraordinar pentru vremea sa, dar avea un defect care îl frustra cel mai tare pe Ferruccio. Motivul? Ambreiajul, pe care îl considera de proastă calitate, și care se strica des. După mai multe vizite în service, decide să meargă direct la sursă pentru că dacă cineva putea rezolva problema, acela era doar Enzo Ferrari.
Acum imaginează-ți o discuție între doi perfecționiști convinși că au dreptate.
Se spune că Enzo i-ar fi zis lui Ferruccio: ‘You are a tractor driver, a farmer. You shouldn’t complain about driving my cars because they’re the best cars in the world.’ (‘Ești un șofer de tractor, un fermier. Nu ar trebui să te plângi de cum se conduc mașinile mele pentru că ele sunt cele mai bune din lume.’)
Ferruccio s-a simțit insultat, iar din focul ațâțat de discuția cu Ferrari, apare o promisiune: ‘fermierul’ decide să construiască cea mai bună mașină sport din lume.
Asta se întâmpla în 1962.
Patru luni mai târziu apare primul Lamborghini, purtând emblema inspirată de semnul său zodiacal: un taur în prim-plan. Ceea ce începuse ca o dispută între doi oameni orgolioși se transforma rapid într-una dintre cele mai mari rivalități din istoria automobilului.
Iar restul e istorie. Sau... mai bine zis, e Lamborghini.
Citește și ce a făcut mai departe Enzo cu al său Ferrari aici.
Avem chiar și un model Ferrari în stoc:
Acum în stoc
Fun fact: Știai că numele mai multor modele Lamborghini sunt fie nume de tauri, fie au legătură cu ei?
- Urraco, Jalpa și Gallardo își iau numele de la specii diferite de tauri,
- Jarama și-a primit numele după regiunea spaniolă faimoasă pentru luptele cu tauri,
- Aventador e numit după un taur negru faimos, iar
- Miura, după crescătorul de tauri Don Eduardo Miura.
Punctele de cotitură ale companiei
La construcția primului Lamborghini a participat și Giotto Bizzarrini, fostul șef al diviziei de automobile sport de la Ferrari. Acesta s-a numit 350 GTV și a fost un model unicat. O anecdotă amuzantă vine din debutul său. Când a fost prezentat oficial la Salonul Auto de la Tornio, sub capotă nu se afla un motor, ci… cărămizi.
Motorul, în forma perfectă pe care și-o dorea Ferruccio, nu a fost terminat la timp. Asta însemna că, fără greutatea care să echilibreze puntea față, prototipul 350 GTV era lăsat pe spate. Cărămizile au rezolvat problema.
Când modelul a fost gata, însă, se poate spune că a meritat așteptarea. Primul Lamborghini de serie, 350 GT, a fost un succes. Și abia începutul.
Trei ani mai târziu, în 1966, inginerii Giampaolo Dallara și Paolo Stanzani, alături de pilotul de teste Bob Wallace, au colaborat pentru un model cu motor amplasat central. Caroseria sa a fost semnată de Marcello Gandini. Așa a luat naștere Miura, primul supercar.
Avea un motor V12 de 4.0 litri și a fost considerat cel mai special și mai elegant supercar al companiei, produs până în 1971.
Un an mai târziu, Ferruccio vinde 51% din acțiunile sale în companie către Georges-Henri Rossetti. E o decizie pur financiară pentru binele întregii afaceri. În 1974, însă, omul care a înființat Lamborghini decide să se retragă din lumina reflectoarelor și să se mute la țară, în Umbria, unde revine la 'rădăcinile' familiei sale: vinicultura.
Uite câteva din mașinile sportive & de lux pe care le-am livrat clienților noștri:
1981 e anul în care compania e cumpărată de Grupul Mimran, moment care oferă un ‘boost’ necesar numelui de Lamborghini. Producătorul de mașini primește resursele necesare pentru a dezvolta noi modele și a-și îmbunătăți capacitatea industrială.
În 1987, Chrysler cumpără Lamborghini de la Grupul Mimran cu intenția de a transforma marca în vârful de lance al grupului. Acesta a fost momentul istoric în care Lamborghini și-a făcut și debutul în Formula 1: prima dată drept constructor de motoare, iar apoi cu o echipă dedicată.
În 1994, Lamborghini își schimbă din nou proprietarul: e vândut către Megatech, un fond de investiții indonezian. Acesta deține majoritatea acțiunilor companiei până în 1998. Atunci apare Grupul Audi în ‘poveste’, care e selectat drept cumpărător.
Acolo a și rămas până astăzi numele de Lamborghini. Cu sprijinul grupului german, marca italiană a beneficiat de resurse avansate, tehnologie de primă clasă și și-a consolidat, din nou, poziția printre constructorii de supercaruri. De-a lungul anilor, Lamborghini a reușit:
- Să creeze primul model neutru din punctul de vedere al emisiilor de carbon, în 2015.
- Să formeze Lamborghini Polo Storico, un centru dedicat arhivei companiei, dar și certificării și restaurării modelelor sale istorice.
- Să lanseze, în 2021, Direzione Cor Tauri, un plan strategic de a ‘decarboniza’ modelele sale; e un program al cărui scop final e introducerea primului model full electric al mărcii care să păstreze performanța înaltă și reputația brandului.
Cele mai iubite modele
Pe lângă 350 GT, mașina care a început totul, și Miura, primul supercar, Lamborghini a ‘dat viață’ multor modele legendare, apreciate și de critici, și de fani. Noi am făcut o selecție cu doar patru dintre ele. Preferatul tău s-ar putea să nu se afle în lista asta, dar asta nu înseamnă că nu e la fel de important pentru moștenirea mărcii italiene.
1. Countach
La fel ca Miura, designul acestui model a fost creat de Gandini. Lumea a întâlnit pentru prima dată un Lamborghini Countach în 1971, înainte ca acesta să fie lansat drept LP400 Countach în 1974. Ce îl definea? Performanța înaltă, stabilitatea la viteze mari și motorul V12.
2. Diablo
Primul Lamborghini care ajungea la 322 km/h! Diablo a fost construit cu ideea de auto-depășire în gând, iar asta s-a văzut atât în designul ‘sleek’, dar și în motorul de 5.7 l. A ‘făcut valuri’ cu stilul inconfundabil și nivelul ridicat de performanță. Nu degeaba a continuat să fie lansat, în ediții speciale, timp de 11 ani. A fost, pentru mulți, cel mai bun supercar al anilor ‘90.
Fun fact: Poliția italiană a primit, în 2004, două modele Lamborghini Gallardos; acestea au fost un cadou pentru aniversarea de 152 de ani a forțelor de ordine. Ele au fost distruse 'la datorie', dar au fost înlocuite între timp cu modele Lamborghini Huracán.
Noile mijloace de transport au construite înăuntru și frigidere care sunt folosite în transportarea de organe. În 2020 unul din ele a fost folosit pentru a transporta un rinichi de la Roma la Padua în doar două ore (482 de km).
3. Reventón
Lamborghini a creat chiar și o mașină inspirată de aeronautica modernă. Așa a apărut Reventón, cu un design influențat de avioane de luptă și un motor V12 care atingea 100 km/h în doar 3.4 secunde. Ce face din acest model unul iconic e și numărul limitat în care a produs: doar 20 de mașini au fost vândute publicului, cu un exemplar fiind rezervat pentru muzeul Lamborghini.
4. Aventador S
O ‘bestie’ cu una dintre cele mai zgomotoase evacuări marca Lamborghini: Aventador S. Un model care, la capitolul viteză, are trecut doar ‘mai mult de 350 km/h’. E un model puternic, modern și cu o performanță care îi mulțumește chiar și pe cei mai exigenți șoferi.
Gânduri de final
Lamborghini e un nume consacrat. E o legendă a universului automobilistic și un gigant al inovației umane.
E ceva ce a început cu un copil născut în zodia Taur și o tradiție de familie care a continuat cu talent, multă muncă și o pasiune acerbă pentru auto-depășire. E și un exemplu despre cât de importante sunt atât sprijinul, cât și competiția, când vine vorba de creație. Ferruccio Lamborghini a lăsat o moștenire care va dura. Iar acum e în mâinile unor oameni care au grijă de ea - și o cresc pe an ce trece.