Nu de alta, dar chiar dacă până-n Vitan te duce autobuzul, până la munte și la mare te duce mașina la care visezi. Pe care te invităm s-o iei de la noi! De ce?
La Auto Big, nu facem presupuneri. Nici în privința mașinilor noastre, nici în privința preferințelor voastre. Testăm totul, întrebăm totul. Obsesia personalizării ne curge prin vene, ca uleiurile bune în motoarele de Rolls.
Deci, dacă te încearcă un sentiment de nesiguranță (sau chiar necunoaștere) în privința alegerii mașinii, e perfect normal.
Vrem să știi că industria auto încă are oameni răbdători și pasionați, gata să te ajute nu doar cu achiziția, ci și cu sfaturi și informații. Iar noi suntem unii dintre ei!
Și suntem doar la câteva minute de tine: pe Șoseaua Fabrica de Glucoză, nr. 6-8, tronson G6, în complexul Belvedere Residence.
Acum în stoc
Vândut
Vândut
Vândut
Acum în stoc
Vândut
Vândut
Vândut
Vândut
Vândut
Vândut
Vândut
Vândut
Pentru firme eligibile.
Mașini din stoc sau la comandă, cu proces rapid și consultanță dedicată.